Primaria Orasului Pucioasa
str. Fantanelelor, nr 7, Pucioasa, Dambovita CF:4280302
Tel: 0245 232277 Fax: 0245 760484 Email: info@primpuc.ro

Anunț de participare

5 mai 2017

„ANUNȚ DE PARTICIPARE: ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANȚARE NERAMBURSABILĂ ALOCATE DE LA BUGETUL LOCAL PENTRU ACTIVITĂȚI NONPROFIT DE INTERES LOCAL” Hotărâre privind: Aprobarea regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activități nonprofit de interes local pentru anul 2017

Atenție!

28 aprilie 2017

În data de 08 mai 2017, între orele 10.00-14.00, reprezentantul instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești va fi prezent în municipiul Târgoviște, pentru a acorda audiențe cetățenilor din județul Dâmbovița și pentru a primi petiții.

Anunț

27 aprilie 2017

U.A.T Orașul Pucioasa anunță declanșarea procesului de consultare publică pentru realizarea investiției „MODERNIZARE ȘI AMENAJARE PEISAGERĂ ÎN ZONA CENTRALĂ A STAȚIUNII BALNEOCLIMATICE ORAȘ PUCIOASA”

Comunicat

7 aprilie 2017

În data de 10 aprilie 2017, între orele 10.00-14.00, reprezentantul instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești va fi prezent în municipiul Târgoviște, pentru a acorda audiente cetățenilor din județul Dâmbovița și pentru a primi petiții.

Atenție!

6 aprilie 2017

Atenție!

5 aprilie 2017

Anunț

ANUNȚ

28 octombrie 2016

Rezultat – Final: Concurs ocupare funcție contractuală de conducere director CNIPT

ANUNȚ

Rezultat – Proba: Scris – Concurs pentru ocupare funcție contractuală de conducere director CNIPT

ANUNȚ

Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Pucioasa organizează concurs pentru ocuparea a 2 posturi contractuale de execuție vacante astfel: -1 post contractual vacant de execuție de INSPECTOR – debutant – în cadrul Serviciului Administrație Locală – compartiment secretariat – protocol; -1 post contractual vacant de execuție de ÎNGRIJITOR – în cadrul Serviciului Administrație Locală – Compartiment Piață.

ATENȚIE

27 octombrie 2016

ANUNȚ  privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri și energie electrică Documente necesare

>